Vestea momentului pentru Ovidiu Burcă! S-a aflat chiar înaintea meciului. A semnat cu Dinamo

Vestea momentului pentru Ovidiu Burcă! S-a aflat chiar înaintea meciului. A semnat cu Dinamo. Este vorba despre un nume nou în echipa câinilor.

După ce a pierdut primele trei etape din acest sezon de Superligă, Dinamo a mai oficializat un transfer.

A semnat cu Dinamo

Clubul a anunțat că a semnat cu Lucas Alves de Araújo (31 de ani). Acesta evoluează pe postul de fundaș central.

Lucas a evoluat în prima parte a carierei sale în Brazilia, țara sa natală. După care a fost în Germania, Elveția, Arabia Saudită, Grecia, Emiratele Arate Unite și Portugalia.

Ultimul club din cariera sa a fost Portimonense, din prima ligă portugheză, unde a prins șapte meciuri. „Suntem încântați să anunțăm, prin intermediul canalelor oficiale de socializare ale clubului, transferul fundașului central brazilian Lucas Alves de Araújo la Dinamo București.

31 de ani, ultima oară la Portimonense în prima ligă din Portugalia, Lucas Alves de Araújo și-a început cariera în campionatul Braziliei și, în 2015, a făcut pasul în Europa.

A câștigat Cupa Elveției cu FC Luzern în urmă cu doi ani.

Bine ai venit, Lucas Alves de Araújo!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a lui clubului.

Potrivit Transfermarkt, noul funda; central de la Dinamo este cotat la 400.000 de euro.

În această perioadă de mercato, Dinamo i-a mai transferat pe Hakim Abdallah, Adnan Golubovic, Christian Ilic, Dennis Politic, Cristiano Costin, Josue Homawoo și Goncalo Gregorio.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed