Vanessa Gold, numită co-președinte la West Ham United! Femeia a preluat ștafeta după decesul propriului tată.
West Ham United a numit-o pe Vanessa Gold în funcţia de co-preşedinte, după decesul tatălui său în luna ianuarie, a anunţat, joi, clubul din Premier League.
West Ham United se reînoiește!
David Gold, care a jucat la echipa de tineret a clubului, a devenit co-preşedinte în 2010. El a murit la vârsta de 86 de ani, după o scurtă boală, potrivit news.ro.
„Este un club care înseamnă foarte mult pentru mine şi familia mea… Va fi o onoare şi un privilegiu să continui moştenirea familiei noastre, alăturându-mă Consiliului de Administraţie al West Ham…”, a declarat aceasta într-un comunicat.
West Ham a câştigat Conference Leaguue şi s-a clasat pe locul 14 în Premier League în sezonul trecut.
„Este foarte liniştitor să vedem că moştenirea lui David este continuată în numele său. West Ham United este un club construit pe valori şi principii familiale puternice şi este important să continuăm să preţuim acest lucru”, a declarat copreşedintele David Sullivan.