Laurențiu Reghecampf, făcut praf! Atac devastator la adresa antrenorului de la CSU Craiova. Dumitru Dragomir a spus clar.
Antrenorul s-a reîntors pe banca tehnică a celor de la CSU Craiova, iar fostul președinte LPF nu este încrezător în abilitățile tehnicianului.
Laurențiu Reghecampf, făcut praf!
Laurențiu Reghecampf s-a despărțit de Neftchi Baku, iar locul său a fost preluat de Adrian Mutu. Tehnicianul s-a reîntors la CSU Craiova, iar echipa patronată de Mihai Rotaru nu a avut un debut tocmai strălucitor în noul sezon.
Dumitru Dragomir nu a fost deloc impresionat de prestația oltenilor din duelul cu CFR Cluj, 1-1. Dragomir crede că CSU Craiova nu are șanse la titlu în noul an competițional.
”Craiova lui Reghecampf mi s-a părut așa și așa, cam cu două fețe. Una mai în umbră și alta mai către soare. Per total, nu mi-a plăcut. Nu cred că aduce Reghecampf titlul la Craiova.
Le lipsesc 2-3 jucători să ia titlul, că restul au de toate. Au patron tare, dar nu poți să duci totul singur. Mai are 2-3 buni acolo, neînsemnați, dar pricepuți la fotbal”, a declarat Dragomir, la MAXPROFEȚIILE LUI MITICĂ, citat de Fanatik.
Laurențiu Reghecampf s-a arătat impresionat plăcut de jocul oltenilor în partida cu ardelenii. Tehnicianul a vorbit, la finalul duelului, despre faptul că ia în considerare noi transferuri, după ce Mihai Rotaru i-a dat mână liberă
”A fost un meci bun, ambele echipe au încercat să joace fotbal. Din păcate n-am fost atenți la anumite ocazii mari. Au avut și ei și rezultatul e echitabil. Mai avem de muncă și ne trebuie curaj. Avem jucători care pot să țină de minge și să paseze. Vom regla totul pas cu pas și sper să ajungem acolo unde îmi doresc”, a declarat el.
”Am încredere, de ce să nu am? Și în mandatul precedent Reghecampf a avut o prestație bună și a prins la public. Dar mi-e frică să nu-l dea afară după etapa asta! A avut ghinion când a ratat Ivan și luftul lui Ișfan. A fost ghinionul lui!”, spunea Sorin Cârțu, fostul președinte al oltenilor.