Marius Șumudică l-a dat de gol pe Elias Charalambous. A avut loc un dialog spumos între cei doi. Gigi Becali va fi șocat când va afla.
Antrenorul celor de la FCSB (42 de ani) a fost coleg de cameră cu Marius Șumudică (52 de ani). Asta se întâmpla pe vremea când cei doi evoluau la Omonia Nicosia, în Cipru.
Marius Șumudică l-a dat de gol pe Elias Charalambous
De altfel, ei au rămas în relații bune de atunci. Recent, Elias Charalambous a luat legătura cu fostul antrenor de la Al-Raed, cu scopul de a închiria un apartament cei-i aparține lui Șumudică.
În acest context, tehnicianul roș-albaștrilor s-a amuzat pe seama faptului că Marius Șumudică declarase că ar vrea să antreneze formația patronată de Gigi Becali.
„Un băiat deosebit, am și fost de multe ori la el acasă, mâncam la el. O relație foarte bună. Acum m-a sunat de curând, săptămâna trecută, glumea și îmi zicea că am un apartament de închiriat.
Mi-a spus: ‘Dă-mi-l și mie pe două luni că vine soția, sau dacă vii antrenor în locul meu, ți-l dau mai devreme înapoi’. I-am zis să stea liniștit, că nu se pune problema. E un băiat ok, va câștiga mult după venirea la FCSB.
Chiar mă suna și mă întreba de jucători la prețuri foarte mici din România. Își va face un nume și cred că va ajunge antrenor în Grecia, pentru că a jucat la PAOK, are renume bun și acolo.
E clar că nu-i antrenează Gigi Becali, există posibilitatea să intervină la pauză, nimeni nu contestă, dar nu le spune săptămânal ce să facă la antrenamente. FCSB nu poate arăta ca acum pentru că o antrenează Gigi Becali, asta e clar”, a afirmat Marius Șumudică, conform Digisport.
Marius Șumudică: „Își lua notițe mereu, credeam că are oracol”
Marius Șumudică nu s-a oprit aici. Acesta i-a făcut o caracterizare lui Charalambous, despre care spune că este un om inteligent și muncitor.
„Colegul meu de la Omonia, am jucat împreună, am stat și în cameră o perioadă. Un băiat inteligent, cuminte. Eu eram mai golănaș, nu prea mă bate ochiul, îmi dau seama. La un moment dat i-am luat pixul să nu mai scrie, că-și lua notițe mereu, credeam că are oracol din ăla ca pe vremuri.
E un băiat care merită respectat, a venit să muncească. Știu că a refuzat foarte multe oferte, inclusiv naționala U21 a Ciprului. Am vrut să-l iau să lucreze cu mine, dar nu s-a putut. E un băiat care merită respectat, fiindcă a venit să muncească”, a mai afirmat Șumudică, potrivit aceleiași surse.
Elias Charalambous a renunțat la cariera de fotbalist în anul 2017, iar de atunci a devenit tehnician. Mai întâi, acesta a ocupat funcția de antrenor secund, iar mai apoi de antrenor principal la formația AEK Larnaca (iulie 2017 – februarie 2020).
Alte grupări pe care le-a mai pregătit cipriotul sunt Ethnikos Achnas și Doxa Katokopias, ambele din țara sa de origine.