Ana Bogdan s-a calificat în optimile turneului de la Lausanne! Ce a declarat aceasta imediat după meci

Ana Bogdan, locul 39 WTA, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Lausanne.

Românca a trecut în primul tur de sportiva elveţiană Simona Waltert, numărul 132 mondial, scor 2-6, 6-3, 6-3. Meciul durat două ore şi 11 minute.

„Pot spune că ultimele 48 de ore au trecut foarte greu! Am venit din România și am petrecut mult timp pe drum. Dar mă bucur să fiu aici, joc pentru prima oară la Lausanne și chiar îmi place. Sper că voi avea șansa să vizitez puțin și orașul, am auzit că e foarte frumos.

Nu cred că e vorba despre așteptări, ci despre modul meu de gândire. Să rămân modestă și să muncesc pentru obiectivele mele. Chiar dacă uneori e foarte greu, te simți fără putere, dar la final vei reuși dacă ai încredere”, a declarat Ana, după meci, potrivit news.ro.

Confruntarea a început marţi, dar a fost întreruptă din cauza ploii după două ore şi un minut, la scorul de 1-1 la seturi şi 3-2 pentru Waltert în decisiv.

În runda următoare, Ana Bogdan o va întâlni pe slovena Dalila Jakupovic, locul 267 WTA.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed