Lovitură pentru Carlos Alcaraz. Spania, eliminată din Cupa Hopman

Carlos Alcaraz, proaspăt campion la Wimbledon, a obţinut o nouă victorie în Cupa Hopman, sâmbătă în oraşul francez Nisa.

Liderul mondial l-a învins pe Borna Coric, 6-3, 6-7, 10-5, dar nu a putut împiedica eliminarea Spaniei de către Croaţia.

Încă dinaintea intrării lui Alcaraz pe teren, Spania era eliminată după ce compatrioata sa Rebeka Masarova a fost învinsă de Donna Vekic (6-2, 6-1). Spania ar fi avut nevoie de o victorie cu 3-0 împotriva Croaţiei pentru a spera să se califice în finala cu Elveţia.

În cursul serii, Alcaraz a pierdut de această dată, asociat Rebekăi Masarova, în faţa croaţilor Coric şi Vekic, 1-6, 6-4, 14-12.

Cupa Hopman, competiţie mixtă care s-a disputat 30 de ani în ianuarie în Australia şi a fost apoi înlocuită de ATP Cup, a revenit după trei ani de absenţă la Nisa pe zgură, potrivit agerpres.ro.

La competiţie participă şase echipe, alcătuite dintr-un bărbat şi o femeie, împărţite în două grupe de câte trei echipe. Fiecare echipă le întâlneşte pe celelalte două din grupa sa după următorul format: un meci de simplu feminin, un meci de simplu masculin, urmat de unul de dublu mixt. Primele clasate din fiecare grupă se întâlnesc în finală.

Croaţia va juca împotriva Elveţiei în finala de duminică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed