Adrian Mititelu face anunţul momentului! Ce se întâmplă cu cei de la FCU Craiova: ‘Să fie lucrurile clare’

Adrian Mititelu face anunţul momentului. Șeful oltenilor a respectat decizia Curții de Apel Timișoara și a schimbat numele echipei sale.

După ce într-o săptămână s-a răzgândit de două ori în privința numelui, Mititelu a făcut anunțul oficial pe pagina sa de Facebook.

Adrian Mititelu a schimbat numele echipei

Curtea de Apel Timișoara l-a obligat pe Adrian Mititelu să schimbe numele echipei. Șeful oltenilor a anunțat pe pagina sa de Facebook că pe 19 iulie a fost înregistrată noua denumire, „FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA”. Până acum, formația de numea „U Craiova 1948 SA”.

„Sa fie lucrurile clare! Noul nume al clubului!”, a scris Adrian Mititelu pe contul personal de Facebook.

Inițial, finanțatorul oltenilor se gândise la un alt nume, Oltenia Craiova, dar s-a răzgândit. Potrivit deciziei Curții de Apel Timișoara, în următoarea perioadă oltenii trebuie să schimbe și sigla. Asta după ce judecătorii au stabilit că palmaresul istoric aparține clubului condus de Mihai Rotaru.

„Nu ne schimbăm numele în Oltenia Craiova, a fost doar o idee, am aruncat-o pe piață ca să văd cum reacționează lumea. «FCU» va rămâne, nu va lipsi din conținutul noului nume. E o decizie pe care o vom lua după ce vom analiza mai multe aspecte, vedem ce zic și fanii.

Trebuie să facem și o nouă siglă. Cam 2-3 luni durează, poate chiar mai mult. Dar la Apel, în septembrie, poate am o surpriză. Deși șansele au scăzut, sperăm să păstrăm leul în forma actuală. Dacă nu, facem un leu într-o altă formă”, spunea Mititelu, potrivit GSP.ro.

Anunțul făcut după decizia instanței

Clubul patronat de Adrian Mititelu a emis un comunicat după decizia Curții de Apel.

“Curtea de Apel Timișoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparține Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, club al cărui director este Badea Pavel. Practic, odată cu această sentință, palmaresul Științei se rupe în două:
• 05.09.1948 – 31.01.1991: rămâne în patrimoniul Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova;
• 01.02.1991 – până în prezent: este palmaresul nostru și rămâne în patrimoniul nostru. Deși este o decizie pe care o considerăm nedreaptă, ilegitimă și vădit abuzivă, o vom respecta. De asemenea, noi, clubul, vom face recurs la ICCJ, însă sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica”, a fost comunicatul clubului lui Mititelu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Vestea momentului pentru Mircea Lucescu! Duel tare între tricolori. Cine s-a impus în Turcia

Tricolorii lui Mircea Lucescu s-au duelat în Turcia. Deian...

Probleme mari pentru Elias Charalambous! Anunţul care tocmai a venit pentru FCSB. Nimeni nu se aştepta la asta

Probleme mari pentru Elias Charalambous! Anunţul care tocmai a...

Vestea momentului despre Simona Halep! Anunţul pe care tocmai l-a făcut. Şi-a anunţat revenirea în tenis / Foto

Vestea momentului despre fostul lider mondial WTA, Simona Halep!...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed