Atac dur la adresa lui Gică Popescu după ce Farul a părăsit Liga Campionilor.
Gică Popescu, președintele celor de la Farul Constanța, a fost criticat după ce campioana României a pierdut meciul cu Sheriff Tiraspol, scor 0-3.
Critici dure la adresa lui Gică Popescu
În primul tur, constănțenii au câștigat meciul de la Ovidiu, scor 1-0, însă la Tiraspol, în manșa retur, lucrurile au luat o întorsătură de 360 de grade. Sheriff a învins campioana României cu scorul de 3-0.
După această situație neplăcută, Gică Popescu a trebuit să înghită în sec și să accepte valul de critici. Daniel Stanciu, oficialul FC Argeșului, a vorbit despre nereușita constănțenilor.
„Noi trebuie să acceptăm că suntem într-un moment foarte dificil, că suntem foarte jos. Cred că e momentul unei critici constructive. Trebuie să identificăm motivele pentru care noi suntem foarte jos.
Noi visam să jucăm cu Real Madrid și jucam. Am jucat de la egal la egal cu marile puteri. Știi ce aș vrea? Să zică Gică Popescu acum, cum a ieșit după meciul cu Elveția, să fie la fel de critic, să îmi explice și mie. Acum e momentul cu Farul. Care e realitatea?
Nimeni nu vrea să schimbe ceva! Cei implicați nu vor să schimbe. Toată lumea își dorește rezultate de azi pe mâine. Ce avem nevoie? Ne lipsesc zece jucători! Nimeni nu verifică, nu urmărește, nu face o analiză exactă la jucătorii respectivi. Echipa națională este finalitatea”, a spus Daniel Stanciu la emisiunea Digi Sport Special.
Farul Constanța urmează să dispute partida cu Urartu, campioana Armeniei, în turul secund preliminar al Conference League.
Urartu a fost eliminată din Liga Campionilor de Zrinjski Mostar (Bosnia&Herțegovina), scor 4-3, după loviturile de departajare.
sa fie critic impotriva cumnatului? nu cred ca se poate