Gigi Becali, sfat de la Valeriu Iftime în privința lui Joyskim Dawa: Dacă l-am văzut pe bancă, e terminat

Joyskim Dawa (26 de ani) a fost transferat de la FC Botoșani la FCSB și a semnat un contract cu gruparea roș-albastră valabil pentru următorii doi ani, la care se pot adăuga alți trei, dacă vicecampioana va dori să prelungească înțelegerea.

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, îl consideră pe Dawa ”cel mai bun fundaș din România”, însă a tras un semnal de alarmă, după mutarea camerunezului la FCSB.

Conducătorul celor de la Botoșani susține că Joyskim Dawa va trebui păstrat în formula de start a roș-albaștrilor chiar dacă va greși la primele meciuri, pentru a prinde încredere. Iftime a declarat că o eventuală pedeapsă, o trecere pe banca de rezerve la prima eroare, l-ar ”termina” pe fundașul african.

”La FCSB nu e vorba de patron, se vrea performanță, e competiție pe post extraordinară. Acolo ori ești bun, ori nu ești. Dawa e cel mai bun fundaș din România. Dacă intră în apele lui, n-ai ce să-i faci. O să vedeți. Sper să prindă două-trei meciuri bune și să nu cumva să aibă vreo chiflă, iar după să-l vedem pe bancă. Dacă l-am văzut pe bancă, e terminat”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sport.ro, anunță digisport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed