CFR Cluj vinde tot după plecarea lui Dan Petrescu! Se anunţă o nouă despărţire. Mai mult, s-a aflat şi ce spune jucătorul despre o eventuală plecare de la echipa din Gruia. Totul a devenit public
Atacantul de 23 de ani a fost titular pentru CFR Cluj în meciul cu Poli Iași, scor 2-0, din prima etapă a noului sezon de Superliga.
Se anunţă o nouă despărţire. Ce spune jucătorul
Daniel Bîrligea a făcut un meci bun și a înscris unul dintre cele două goluri. La flash-interviul de după meci, fotbalistul a fost întrebat despre viitorul său și posibila sa plecare la Parma în această vară.
Acesta a lăsat de înțeles că ar da curs unei eventuale oferte, deoarece fiecare fotbalist își dorește să prindă un contract mai bun. În același timp, vârful a anunțat că, până la momentul transferului, rămâne concentrat la ce are de făcut cu CFR Cluj.
„E un obiectiv să mergi mereu la mai bine, deci e ok pentru cei care au plecat. Vor veni alți jucători ca să facem echipa completă și îi așteptăm.
Nu, eu momentan sunt aici, cu capul la campionat, se vede asta. Vreau să mă descurc cât de bine pot, după voi vedea, când vin ofertele.
Dar eu mă gândesc doar la meciuri și ăsta e primul obiectiv. Momentan stau bine, nu sunt certat cu nimeni, deci vom vedea ce va veni”, a spus Bîrligea.
Daniel Bîrligea ar putea merge la Parma, pentru 7 milioane de euro
La începutul lunii, patronul ardelenilor, Neluţu Varga, a dezvăluit că echipa are o ofertă pentru Bîrligea.
Conform DigiSport, Parma ar fi interesată să-l împrumute pe fotbalistul respectiv cu un milion de euro, iar la finalul sezonului următor să plătească și restul de șase milioane pentru un transfer definitiv.
CFR cere trei milioane de euro pentru împrumut și patru milioane de euro pentru transferul definitiv. Dacă Parma acceptă această variantă, mutarea are șanse mari să se facă.
În cazul în care CFR primește în total 7 milioane, Bîrligea ar deveni cel mai scump fotbalist cedat vreodată de clubul înființat în 1907, detronând actualul record de 6,5 milioane de euro stabilit de Alvaro Pereira în 2010.