Gică Hagi face anunţul momentului! Cum pregăteşte returul cu Sheriff Tiraspol. E fără precedent

Gică Hagi face anunţul momentului! S-a aflat cum pregăteşte returul cu Sheriff Tiraspol. E fără precedent ceea ce urmează să facă antrenorul campioanei en-titre din Superliga.

Gică Hagi a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Sibiu este o echipă căreia Farul nu a reuşit să îi dea gol în cele două meciuri din sezonul trecut.

Cum pregăteşte returul cu Sheriff Tiraspol

“Prima etapă jucăm la Sibiu, unde cred că am întâlnit anul trecut echipa care, din păcate, nu am reuşit să marcăm niciun gol în ambele meciuri.

Un meci foarte greu, la ei am şi pierdut clar, au jucat mult mai bine ca noi şi cred eu că din ce a fost anul trecut acum trebuie să începem să încercăm să pregătim lucrurile aşa cum trebuie pentru a merge acolo, să marcăm şi, bineînţeles, să ne întoarcem în Constanţa cu cele trei puncte”, a afirmat Hagi.

8 dintre jucătorii lui Hagi nu s-au odihnit destul

El a precizat că dintre cei care au jucat cu Şerif Tiraspol Artean şi Rivaldinho vor fi în lotul şi la meciul cu Hermannstadt.

“Acasă au rămas opt jucători, cei care aveau nevoie mai mult de odihnă, mult mai multă decât ceilalţi. Trei jucători, Artean, Larie şi cu Rivaldinho vin cu noi, completând cu ceilalţi băieţi care au jucat mai puţin şi trebuie să le dăm şi lor minute, pentru că marţi avem o călătorie.

Prima oară avem o călătorie destul de lungă la Sibiu şi după aceea meciul în deplasare de la Tiraspol, unde trebuie să facem tot posibilul să trecem”, a mai transmis antrenorul Farului.

Gică Hagi: „Noi avem jucători, unii mai sus, alţii mai jos”

“Băluţă s-a antrenat trei zile. La meciul cu Tiraspol s-a antrenat trei zile. După o pauză pe care a avut-o după ce a fost la lotul naţional. Noi avem jucători, unii mai sus, alţii mai jos, trebuie să gestionăm lucrul ăsta, dar asta e problema noastră.

Alibec, la fel, a jucat două meciuri titular şi nici nu poţi nici măcar să te gândeşti ca la al treilea meci să îl iei cu tine. Nu ai cum.

Nici nu poate după patru zile de antrenament. A venit pe data de 3 iulie şi pe data de 8 iulie să fii la Supercupă wow, cu jucători care s-au antrenat două zile.

Nici nu ştiu ce antrenament trebuie să faci ca să arate bine la meci. Trebuie să avem grijă. E problema noastră”, a mai afirmat Hagi.

Farul nu este obişnuită să joace în cupele europene

“V-am zis că vom avea două luni şi jumătate dificile, poate cele mai dificile de când suntem noi. Farul nu a fost obişnuită să fie în cupele europene, să joace din trei în trei zile. Farul nu e CFR-ul, nu e FCSB-ul. Nu e Dinamo sau Craiova, cluburi mari care au jucat în cupele europene. Ştiu care sunt lucrurile, care au experienţa asta europeană.

Am jucat cu Şerif, care cred eu că e o echipă foarte, foarte experimentată, care câştigă titlul în ultimii nu ştiu câţi ani în Republica Moldova, care are în lot 23 de jucători străini, nu ştiu câţi jucători în echipa naţională au”, a mai declarat Hagi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed