Surpriză uriaşă la Wimbledon! S-a decis a doua finalistă din acest sezon. Nu i-a dat nicio şansă adversarei.
Ons Jabeur (28 de ani, locul 6 WTA) este a doua finalistă de la Wimbledon. Aceasta o va întâlni în ultimul act pe Marketa Vondrousova.
Nu i-a dat nicio şansă adversarei
Aryna Sabalenka (25 de ani, locul 2 WTA) s-a prezentat la întâlnirea din semifinalele Wimbledon-ului cu două obiective în față, realizabile cu o victorie. Să ajungă în premieră în ultimul act pe iarba londoneză și să devină numărul 1 mondial, detronând-o pe Iga Swiatek.
Însa, Ons Jabeur a învins-o pe favorită, în trei seturi, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3, după un meci care a durat două ore şi 19 minute.
Jabeur s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala turneului de la Wimbledon. Asta dupa un sezon în care traseul ei a fost perturbat de unele accidentări. Tunisianca depășise un hop important în „sferturi”. S-a impus contra Elenei Rybakina într-o reeditare a meciului pentru titlu din 2022.
Iga Swiatek își păstrează poziția de lider mondial. Ons Jabeur a facut 14 greșeli neforțate în semifinală, în timp ce Aryna Sabalenka a comis 45.
„A fost foarte dificil să-i gestionez serviciile, loviturile în general, de aceea mulțumesc publicului că m-a susținut și a crezut în mine. Muncesc mult cu mental coach-ul meu, sunt mândră de ceea ce am reușit pentru că am găsit soluțiile”, a declarat Ons Jabeur. Tunisianca urmează ca în finală să o intâlnească pe Marketa Vondrousova.