Denis Alibec, furios după ce Farul a pierdut Supercupa: ‘Nu meritam mai mult’

Sepsi a câștigat încă un trofeu. Supercupa României a ajuns la Sfântu Gheorghe, după ce covăsnenii au învins Farul, la Ploiești, scor 0-1. Unicul gol a fost marcat de Ion Gheorghe.

Denis Alibec nu a ratat ocazia și și-a certat colegii.

„Și-au făcut jocul. Nu m-am simțit bine fizic dar nu e o scuză. Trebuia să dăm mai mult pe teren si colegii mei. Nu meritam mai mult în această seară.

Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat. Nu discut de arbitraj. Mă bufnește râsul. Trebuie să învățăm din greșelile care le facem și să avem un am mai bun decât anul trecut”, a  declarat Denis Alibec după meci.

„Nu am fost noi în seara asta. Primă repriză foarte slabă. A doua am avut ceva şanse, nu ocazii. Lumea era obişnuită cu altceva din partea noastră. Trebuia să câştigăm, nu e o scuză că am venit din vacanţă. Peste 3 zile vine alt meci. Trebuie să demonstrăm că suntem buni. Suntem foarte departe faţă de meciul cu FCSB. Nu suntem la 100%. Ne pare rău. Sperăm ca în meciul cu Sheriff să nu atârne acest rezultat. Să facem mândră lumea care iubeşte echipa asta”, a spus Andrei Artean, la finalul meciului, în direct la Digisport.

Sepsi a reușit să adune 4 trofee în ultimii 2 ani.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed