Dezvăluirea momentului despre tricolorul care a uimit Italia. A fost lăudat în direct. Anunţul care îl vizează pe Edi Iordănescu.
Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul central român al celor de la Genoa, a impresionat în stagiunea 2022/2023 din Serie B. Marile cluburi din Serie A l-ar ține deja sub observație pentru un eventual transfer.
A fost lăudat în direct: ”Cred că e foarte important”
Florin Gardoș (34 de ani), fost fotbalist în Premier League, a vorbit despre Radu Drăgușin. Acesta a scos în evidență motivul pentru care tânărul apărător a ajuns să fie un fotbalist interesant în fotbalul italian.
”Mi-e greu să spun unde îl văd. E clar că a avut un alt mediu unde a putut să crească. Are un fizic mai bun decât mine, la vârsta lui.
Să fii în climatul ăla, cu fotbaliști de valoare, a contat mult. Am auzit că e un tip foarte serios, foarte atent la ce mănâncă, foarte atent la somn și foarte atent la tot ceea ce face. Eu cred că e foarte important”, a spus Florin Gardoș, la Digisport.
Anunțul făcut de agentul lui Radu Drăgușin
În ultima vreme, italienii au anunțat că cei de la Napoli și AC Milan ar fi interesați de serviciile lui Radu Drăgușin.
Însă, Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a făcut un anunț ferm în privința jucătorului de la Genoa pe care îl reprezintă.
”Nu există nicio ofertă oficială pe numele lui Radu Drăguşin. Nu ne aflăm în discuţii cu nimeni. În momentul acesta, Drăguşin rămâne jucătorul lui Genoa”, a spus Florin Manea, potrivit AS.ro.
Reputația fundașului central în fotbalul italian a crescut și mai mult după sezonul recent încheiat, în care a ajutat-o pe Genoa să revină în primul eșalon.
Potrivit Transfermarkt, Radu Drăgușin are o cotă de piață de 8.000.000 de euro. Acesta are 40 de meciuri jucate și 4 goluri în sezonul trecut la Genoa.