Acționarul clubului Dinamo a fost implicat într-un accident auto. Claudiu Florică a fost lovit de o autoutilitară pe o stradă din București.
Omul de afaceri tocmai ieșea dintr-o frizerie în momentul în care s-a produs accidentul.
Claudiu Florică a fost lovit de o autoutilitară
Acționarul clubului Dinamo ieșea dintr-o frizerie de pe strada Năsăud, Sectorul 5. Acesta a fost lovit pe trotuar de o autoutilitară. Șoferul a încercat să facă o manevră pentru a întoarce și l-a lovit pe Claudiu Florică.
Omul de afaceri a fost dus imediat la Spitalul Universitar unde a fost internat, potrivit Aktual24. După ce s-au efectuat primele analize, a fost diagnosticat cu traumatism TCC nivel 1 și traumatism toracic.
Poliția i-a întocmit șoferului dosar penal, în plus a rămas și fără permisul de conducere.