Tragedia momentului în fotbal! S-a stins din viață fulgerător. A avut parte de o moarte cumplită.
Marți, John Berylson, patronul celor de la Millwall, a decedat într-un accident de circulație. Acesta avea vârsta de 70 de ani.
Tragedia momentului în fotbal
Clubul Millwall a transmis un comunicat de presă prin care și-a exprimat regretul cu privire la moartea omului de afaceri.
„Cu inima frântă și cu cel mai profund regret anunțăm decesul iubitului nostru proprietar și președinte, John Berylson. John, care a împlinit 70 de ani luna trecută, și-a pierdut viața într-un accident tragic marți dimineață.
Gândurile tuturor celor de la club sunt la soția sa, Amy, cei trei copii ai săi, Jennifer, James și Elizabeth, și restul familiei Berylson. Moartea bruscă și tragică a lui John îi va afecta fără îndoială pe toți cei care au avut norocul să-l fi cunoscut.
A fost un om cu adevărat grozav, incredibil de devotat familiei sale și o persoană de o generozitate, căldură și bunătate remarcabile. A trăit o viață plină de povești, una plină de culoare și bucurie și a fost infinit de grijuliu la alții, cu o dorință nesfârșită de a împărtăși cunoștințele și experiențele sale imense pentru a-i ajuta pe oameni.
Sub conducerea pasională și îndrumarea lui John, Millwall s-a bucurat de un succes și de o stabilitate extraordinară. De când s-a implicat pentru prima dată în club, în 2006, el a prezidat unele dintre cele mai mari momente din istoria lui Millwall.
John a continuat să vorbească cu nerăbdare despre noul sezon și despre viziunea sa pentru viitor. Iar orice succes care va merge mai departe va fi în memoria și onoarea lui. Va fi moștenirea lui”, au transmis cei de la Millwall, citați de Independent.co.uk.
Millwall este unul dintre cele mai vechi cluburi din Marea Britanie, fiind fondat în 1885. Formația joacă în prezent în Championship.
Sub comanda lui Berylson, Millwall FC s-a calificat în semifinalele FA Cup în anul 2013, dar și de două ori în sferturile Cupei Angliei, în anii 2017 și 2019.