Simona Halep face dezvăluirea momentului! Ce s-a întâmplat, de fapt, la primul meci din Germania: ‘Nu am renunţat!’

Simona Halep face dezvăluirea momentului! Românca a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, la primul meci din Germania. A 19-a jucătoare din clasamentul WTA a reuşit o revenire spectaculoasă şi merge în turul 2 al turneului de la Bad Homburg.

Simona Halep a declarat, marţi seară, după victoria cu Katerina Siniakova, ca meciul a fost greu, dar nu şi-a pierdut concentrarea. „A fost foarte greu, nu am renunţat, am jucat pentru fiecare minge, am crezut şi de asta am câştigat. Nu mi-am pierdut concentrarea”, a spus Halep după meci.

Simona Halep, locul 19 mondial şi cap de serie 4, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Bad Homburg Open (Germania), după ce a trecut de Katerina Siniakova, scor 4-6, 6-3, 6-4.

Simona a fost condusă în primut set cu 3-1, dar a reuşit să egaleze la 3, însă a pierdut setul, scor 4-6, după 51 de minute. În setul doi, Simona Halep a revenit şi deşi a fost condusă cu 3-0, a câştigat cu 6-3. Halep a câştigat setul trei, scor 6-4.

În turul doi, Halep va evolua în premieră cu sportiva cehă Tamara Zidansek locul 58 mondial. Accederea în optimi este recompensată cu 3.737 de euro şi 30 de puncte WTA.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed