Gest incredibil al Simonei Halep! S-a aflat ce a făcut imediat după proces. Sportiva noastră a fost extrem de curioasă să vadă ce s-a scris despre ea, după audierile în cazul de dopaj, desfășurate în zilele de miercuri și joi.
Simona Halep a fost audiată două zile la rând la tribunalul de la Londra. Speră să scape de acuzaţiile de dopaj ale celor de la ITIA.
Gest incredibil al Simonei Halep!
La audierile Simonei Halep au asistat și oficialii Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD). Vestea că judecata Simonei a început după 9 luni de așteptare a făcut înconjurul internetului. Chiar şi sportiva noastră a urmărit informaţiile din mediul online.
Unul dintre cei mai înfocați fani ai Simonei, americanul Philip Boosey, a dezvăluit ce gest a făcut jucătoarea de tenis după ce a ieșit de la audieri. Simona i-a dat „seen” lui Philip. Mai exact, sportiva a văzut postarea bărbatului pe Instastory, despre prezența ei la tribunal, fără să reacționeze în vreun fel.
„Uneori, când postez despre Simona și observ apoi că a văzut postarea, mă simt super stânjenit. Văzând postarea mea despre audierea ei este unul dintre acele momente”, a spus americanul care administrează contul de Twitter „WTA România”. Mai mult, acesta a oferit și o dovadă în acest sens.
Audierea Simonei Halep a avut loc la tribunalul Sport Resolutions de la Londra. Reprezentanții instanței i-au oferit campioanei tenisului cele mai bune condiții. Halep a avut la dispoziție o cameră securizată și izolată fonic. Acolo a putut pregăti strategia de apărare împreună cu avocatul ei.
Simona urmează să primească un verdict în maxim două săptămâni. Dacă acesta nu va fi pe placul ei, îl poate ataca imediat la TAS. Unele voci spun că românca aflată momentan pe locul 50 WTA va primi o pedeapsă de doi ani. Aceasta ar urma să fie redusă la TAS la jumătate. Astfel, ar putea reveni în circuit undeva in luna octombrie.
Nimeni nu se astepta la asa ceva. Mai ales dupa severitatea ce se vorbea in media ca isi verifica riguros mancarea si suplimentele inainte de a le consuma. Il credeam ostil si rautacios pe Radu Banciu cand o facea escroaca…