Răsturnare de situație în cazul Simonei Halep! Avocații româncei și-au schimbat radical pledoaria la audieri.
Constănțeanca și-a susținut cazul în fața celor trei arbitri de la tribunalul independent Sport Resolutions, iar un verdict este așteptat peste două săptămâni.
Răsturnare de situație în cazul Simonei Halep
Simona Halep a fost audiată două zile în cazul de dopaj, aceasta încercând să-și dovedească nevinovăția. Bogdan C. Stoica și Howard Jacobs sunt avocații care o reprezintă pe fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon.
„Dopaj accidental ca formă neintenționată în care o substanță interzisă, Roxadustat, a contaminat un supliment nutritiv ingerat de Simona Halep”, a fost argumentul adus de echipa de avocați, potrivit Prosport.
„Suplimente nutritive contaminate achiziționate de la comercianți acreditați și certificați că distribuitori oficiali sau francizanți”, au mai spus reprezentanții româncei.
Avocații au subliniat că Halep nu a știut și nici nu a bănuit că suplimentele pe care le-a luat erau contaminate. Ca de fiecare dată, ea ar fi verificat prospectul din care nu reieșea că ar conține substanțe interzise. Astfel, apărătorii jucătoarei de tenis au cerut tribunalului independent de la Londra ca pedeapsa să fie eliminată și românca să primească o mustrare.
„Orice jucătoare de tenis care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Exact asta a pățit Halep a consumat suplimente contaminate cu Roxadustat și, prin urmare, și-a asumat riscul de a fi supusă sancțiunilor în temeiul Programului anti-doping de tenis. Este responsabilitatea Simonei Halep să întreprindă propriile cercetări cu privire la utilizarea suplimentelor. ITIA nu recomandă niciun supliment. Orice jucător care consumă un supliment alimentar o face pe propriul risc. Jucătorii care consumă suplimente pot consuma din neatenție, involuntar, substanțe interzise”, a fost mesajul tranșant al celor de la ITIA.