Scandal uriaş şi acuzaţii grave în Superliga! I-au distrus pe cei de la LPF după tragerea la sorţi. S-a aflat care sunt nemulţumirile celor de la U Cluj după stabilirea ţintarului pentru viitorul sezon.
Scandal imens în Superliga. Cei de la LPF sunt făcuţi praf de cei de la U Cluj. Şepcile roşii daz de pământ cu cei de la Ligă.
Scandal uriaş şi acuzaţii grave în Superliga!
LPF nu a ținut cont de cererea clubului în privința stabilirii programului pentru sezonul 2023/2024. Între 3 și 6 august 2023, Cluj Arena va găzdui UNTOLD Festival. Stadionul devine astfel indisponibil pentru organizarea partidelor. Cel puțin două săptămâni cei de la U Cluj vor juca pe altă arenă.
U Cluj a cerut ca LPF să țină cont de acest lucru și să o programeze în prima rundă acasă. Astfel ar fi jucat un singur meci de pe teren propriu departe de Cluj Arena. LPF nu i-a băgat în seamă.
„Liga Profesionistă de Fotbal a ignorat solicitarea făcută de FC Universitatea Cluj de a disputa pe Cluj Arena partida din prima etapă a noului sezon.
Dacă LPF ar fi ținut cont de această solicitare, care a avut în vedere faptul că stadionul Cluj Arena este ocupat pe final de iulie și început de august de organizatorii festivalului Untold, clubul nostru ar fi disputat o singură partidă departe de Cluj-Napoca, în calitate de gazdă, meciul din etapa a 3-a.
Pentru că LPF a decis să nu țină cont de solicitarea depusă oficial de FC Universitatea Cluj, clubul nostru va disputa cel puțin două partide de pe teren propriu pe un alt stadion decât Cluj Arena: derby-urile programate în etapele cu nr. 2 și 4, cu Rapid si Dinamo.
În cel mai optimist scenariu, primul meci pe Cluj Arena va avea loc abia în etapa a 6-a, în 19-20 august, când este programată partida cu CFR.
Decizia Ligii Profesioniste afectează grav din punct de vedere financiar clubul nostru, care va pierde cel puțin 150.000 de euro din bilete din cauză că derby-urile cu Rapid și Dinamo nu vor avea loc pe Cluj Arena.
Decizia de astăzi a LPF demonstrează încă o dată că fotbalul românesc rămâne “jucăria” câtorva persoane pe care nu le recomandă nimic altceva decât abilitatea de a face jocuri de culise.
În ciuda acestor piedici, FC Universitatea Cluj își continuă drumul cu reziliența ce izvorăște dintr-o istorie de peste 100 de ani care ne obligă să mergem mai departe, în speranța că vom ajunge în curând la “momentul zero” în care balanța deciziilor nu va fi înclinată de cumetrii, de interese obscure și de mâini murdare care se spală una pe alta”, se arată în comunicatul celor de la U Cluj.
Programul Universității Cluj în primele 6 runde:
Etapa 1: Petrolul – FC Universitatea Cluj
Etapa 2: FC Universitatea Cluj – Rapid (nu se va disputa în Cluj-Napoca)
Etapa 3: FCU Craiova – FC Universitatea Cluj
Etapa 4: FC Universitatea Cluj – Dinamo (nu se va disputa în Cluj-Napoca)
Etapa 5: Oțelul Galați – FC Universitatea Cluj
Etapa 6: FC Universitatea Cluj – CFR Cluj (Cluj Arena)