L-a dat afară imediat! O decizie radicală a fost luată de Ovidiu Burcă. Jucătorul tocmai a plecat de la Dinamo.
Marți, clubul din „Ștefan cel Mare” a anunțat despărțirea de un nou jucător, după plecarea lui Alin Șerban.
Decizie radicală a lui Ovidiu Burcă
Este vorba despre Alin Demici (23 de ani), cel care a evoluat în doar două partide sub comanda lui Ovidiu Burcă în sezonul precedent.
„Mulțumim, Alin Demici! Format de la 6 ani la Academia Dinamo, la grupa 2000, Alin Demici va ajunge la finalul împrumutului său de la FC Rapid 1923, în data de 30 a acestei luni. Alin, îți urăm mult succes în carieră!”, a transmis clubul pe pagina de Facebook.
Cota de piață a lui Alin Demici este de 10.000 de euro, conform Transfermarkt.
Demici era un favorit al suporterilor „alb-roșilor”, mai ales al ultrașilor Peluzei de Sud. Asta grație legăturilor familiei sale cu cei de la Dinamo.
Fotbalistul este fiul lui Ștefan Demici, cel care este antrenor de rugby la club și care a fost în mijlocul unui scandal în urmă cu 6 ani. Atunci, tehnicianul ar fi aruncat un câine de la etajul 14 al unui bloc din București.
„I-am spus lui Demici: «Îmi pare rău pentru tine ca om. Dar nu se poate să faci așa ceva pentru că ți-ai băut mințile! Dacă erai în casă cu un bărbat și te enerva, băgai cuțitul în el?»
A aruncat câinele peste balcon și apoi s-a întors liniștit în casă. S-a așezat pe canapea încă vreo 20 de minute, ca și cum nu s-a întâmplat nimic” spunea, la acea vreme, proprietara câinelui ucis.