Dezvăluirea momentului despre Dan Petrescu! S-a aflat cum l-au convins, de fapt, coreenii să plece de la CFR Cluj. Salariul uriaş pe care îl va încasa antrenorul român a devenit public.
Dan Petrescu a părăsit-o pe CFR Cluj pentru o nouă provocare. A plecat în Coreea de Sud, la Jeonbuk Motors, acolo unde primeşte un salariu uriaş.
Dezvăluirea momentului despre Dan Petrescu!
Aurel Țicleanu a dezvăluit că Dan Petrescu are un salariu foarte mare în Coreea de Sud. Tocmai din acest motiv a fost atât de entuziasmat de alegerea pe care a făcut-o, după ce i-a spus adio lui CFR Cluj.
„Dan (Petrescu) are dreptate, nu a avut niciodată salariu așa mare, un milion jumate mi se pare, de aia e cea mai mare echipă din cariera lui (n.r. Jeonbuk)”, a declarat Aurel Țicleanu, conform prosport.ro.
Despre alegerea lui Dan Petrescu a vorbit şi un alt antrenor român. Ianis Zicu a jucat în Coreea de Sud, pe vremea când încă era fotbalist. „Va lucra la una dintre cele mai mari echipe de acolo. Și Jeonbuk, și ceilalți au condiții extraordinare, mai bune decât au 90 la sută dintre cluburile din Europa. Nu umflu lucrurile, chiar așa este.
În plus, Dan Petrescu se va plia ușor pe viața coreenilor pentru că a antrenat în două rânduri în China. Cred că așa l-au și ales, înseamnă că are o imagine bună lăsată prin modul în care a lucrat”, a declarat Zicu, în direct la Digi Sport.