Anunţul care o sperie pe Simona Halep! Au fost suspendate pe viaţă. Nu mai au nicio şansă

Anunţul care o sperie pe Simona Halep! Au fost suspendate pe viaţă. Nu mai au nicio şansă. Decizii extrem de drastice ale forului care i-a amânat şi procesul româncei în trei rânduri.

Simona Halep a primit o veste care o îngrijorează. Cei de la ITIA, organsimul care a suspendat-o provizoriu pentru dopaj, a luat o decizie extremă.

Anunţul care o sperie pe Simona Halep!

Instituţia care este în război cu Simona Halep a suspendat pe viaţă două jucătoare din circuitul WTA. Este vorba despre Nastja Kolar, din Slovenia și Alexandra Riley, din SUA. S-a dovedit că cele două au manipulat sau trucat meciuri în scopul câștigării unor pariuri.

Sportiva din Slovenia și jucătoarea din SUA au fost suspendate provizoriu în luna martie. Au fost acuzate de multiple încălcări ale programului, iar miercuri au primit un verdict usturător. Anunțul a fost făcut de ITIA, în timp ce toată lumea tenisului așteaptă audierea Simonei Halep. Nastja Kolar și Alexandra Riley, care au jucat mult timp împreună la turneele de dublu, au fost interzise pe viață din tenis.

„Ofițerul independent de audieri anticorupție Ian Mill a stabilit că Kolar, din Slovenia, și Riley, din SUA, au comis 25, respectiv 15 infracțiuni între 2015 și 2020. Perechea a fost suspendată provizoriu în martie 2023, în așteptarea unei decizii finale. Având în vedere profunzimea și gravitatea acestor încălcări ale regulamentului, care au inclus aspecte de manipulare ale meciurilor, pariuri, facilitarea pariurilor și conspirație, Kolar a fost amendată cu 175.000 de dolari, iar Riley cu 50.000 de dolari.

Amenda impusă lui Kolar este aproape de sancțiunea maximă de 250.000 de dolari pentru încălcarea programului anti-corupție, reprezentând infracțiuni de corupție de cel mai înalt nivel pe o perioadă lungă, pe lângă faptul că niciuna dintre jucătoare nu a arătat regret sau remuşcare pentru faptele lor. S-a descoperit că Kolar a manipulat rezultatele a șase meciuri la care a participat, conspirând cu Riley pentru a manipula rezultatele a patru dintre meciurile lor. Asta pe lângă pariurile pe meciuri de tenis, facilitarea pariurilor prin acțiunile din teren și refuzul de a raporta infracțiunile. De asemenea, s-a constatat că Riley a manipulat rezultatele a cinci meciuri la care a participat”, a anunțat ITIA pe site-ul oficial.

Nastja Kolar s-a aflat pe locul 178 mondial în trecut, însă în acest moment nu mai figurează în ierarhia WTA. Nu a mai jucat niciun meci din anul 2022. În schimb, Alexandra Riley, fostă ocupantă a locului 691 WTA, a jucat la trei turnee în luna ianuarie 2023.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed