Gigi Becali mai pregătește o lovitură. A pus ochii pe o vedeta de națională și îi pregătește transferul.
Fundașul s-ar afla și pe lista celor de la CFR Cluj.
Gigi Becali mai pregătește o lovitură
Se pare că Gigi Becali a pus ochii pe Nikola Serafimov, fundașul cu cinci selecţii la naţionala Macedoniei de Nord. Deocamdată la FCSB a transferat doi jucători. Alex Băluță și Siyabonga Ngezana.
Nikola Serafimov ar fi însă și în atenția celor de la CFR Cluj, potrivit sport.ro. Are 23 de ani și joacă la MOL Fehervar. În ultimul sezon a adunat 14 meciuri și a marcat un gol. Contractul cu gruparea maghiară expiră în 2025. Acesta este cotat la 450.000 de euro.
Mihai Stoica a fost cel care a declarat că FCSB mai vrea un fundaș care nu este român. Nu a dezvăluit însă numele acestuia.
„Este un jucător internațional. Așteptăm să termine cu echipa națională. Numele lui Rus s-a vehiculat greșit, nu s-a discutat niciodată de el, cum nu s-a discutat nici de Robert Ivanov. Este un jucător străin, din străinătate.
Cu cel de la Baniyas, Sașa Ivkovic, nu s-a mai făcut nimic. E greu de motivat un jucător care vine din Emirate. Primul pas, i-am tăiat de pe listă pe cei care n-au jucat, al doilea pas, salariul, comisionul și suma de transfer. Acolo, la Ivkovic, nu s-a ajuns nici măcar la discuțiile astea inițiale, dar părea bun”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.