Max Verstappen calcă totul în picioare! Final nebun în Marele Premiu al Canadei. Nou record în Formula 1. Cei de la Red Bull Racing domină total Marele Circ. Olandezul a adus cea de-a 100-a victorie în Formula 1 pentru această echipă.
Pilotul olandez, Max Verstappen nu are rival în acest sezon. S-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei la Formula 1. Totodată, echipa austriacă are toate cursele câştigate în 2023.
Max Verstappen calcă totul în picioare!
Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat la Montreal, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, egalându-l pe Ayrton Senna la numărul de Grand Prix-uri câştigate, 41. Pe locul secund s-a clasat Fernando Alonso (Aston Martin). Pe 3 a venit britanicul Lewis Hamilton (Mercedes). Locurile 4 şi 5 au fost ocupate de Ferrari, prin cei doi piloţi, monegascul Charles Leclerc, pe 4, şi spaniolul Carlos Sainz, pe 5.
Pilotul zilei a fost thailandezul Alex Albon de la Williams. A reuşit să termine cursa pe locul 7. Au abandonat George Russell (Mercedes) şi Logan Sargeant (Williams).
Cu victoria reuşită de Max Verstappen, echipa Red Bull Racing a ajuns la 100 de victorii în Campionatul Mondial de Formula 1.
În clasamentul general, Max Verstappen conduce cu 170 de puncte, urmat de mexicanul Sergio Perez (Red Bull Racing) – cu 117 puncte şi de Fernando Alonso – cu 99 de puncte.
În clasamentul pe echipe conduce Red Bull Racing – 287 puncte, pe locul secund este Mercedes (152 puncte), iar pe locul al treilea Aston Martin (134 puncte).