Edi Iordănescu are tupeu! Ce a transmis înaintea meciului Elveţia-România. Are un singur obiectiv

Edi Iordănescu are tupeu! S-a aflat ce a transmis înaintea meciului Elveţia-România. Are un singur obiectiv. Cele trei puncte în disputa de la Lucerna, dar şi calificarea României la EURO 2024.

Edi Iordănescu a fost mulţumit după Kosovo-România 0-0. Acum, visează însă la trei puncte în meciul din deplasare cu Elveţia.

Edi Iordănescu are tupeu!

„Asta este și mai provocator pentru noi, trebuie să ne ridicăm nivelul, să facem un efort și mai mare decât am făcut-o acum două zile, în ciuda situației cu două deplasări, cu drumul, oboseala, multele probleme medicale. Sunt detalii care contează, dar la care trebuie să găsim răspunsuri și soluții

Am venit pentru puncte. Mă așteptam să fie presiune, să avem o campanie dificilă, cu momente grele. Echipa a răspuns bine, consider că suntem pe drumul corect.

Echipa a dat semnale foarte bune, sunt sigur că dacă ar primi și mai multă încredere nivelul s-ar ridica și mai repede. Acceptăm și criticile, chiar dacă personal nu sunt de acord cu unele dintre ele, știu să respect opiniile.

Nu putem vorbi despre estetică la un meci care s-a jucat pe mocirlă. Ați văzut cât de greu a fost, echipa s-a dăruit total. Nu ne stă prea mult în caracter să acceptăm lupta dusă până la limita regulamentului, dar echipa a arătat din nou spirit și atitudine după mult timp.

Am văzut toți jucătorii puși în slujba echipei și pentru mine asta a fost foarte important. Am încercat să jucăm cât de estetic am putut cu Andorra, am produs un rezultat bun. Am încercat să jucăm la București, am avut momentele noastre cu Belarus, dar era imposibil să încercăm asta cu Kosovo. Punctele ne duc la European, nu estetica.

Obiectivul meu este să mergem la EURO, nu voi comenta declarațiile din spațiul public. Obiectivul principal este ca și după această dublă să rămânem pe loc de calificare, dacă se poate neînvinși. Orice punct, când vorbim despre o dublă deplasare foarte complicată, este binevenit. Până acum am luat unul, să vedem ce vom reuși să producem și mâine.

Elveția a jucat pe o suprafață mult mai bună cu Andorra, a avut o posesie categoric mai bună, mingea a circulat cu multă calitate. Va fi foarte important să propunem o siguranță bună defensivă, să stăm în rezultat. Așteptările mele de la cei care intră sunt mari, iar cei care vor intra pe parcurs și mai mari”, a spus Edi Iordănescu la conferinţa de presă dinaintea meciului Elveţia-România.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed