Edi Iordănescu îşi caută scuze! S-a aflat ce a putut spune despre cei din Kosovo. Selecţionerul se teme de meciul de vineri seara şi a început deja să-şi caute scuze pentru un eventual eşec.
Naţionala lui Edi Iordănescu a început perfect preliminariile EURO 2024. Are 6 puncte după meciurile cu Andorra şi Belarus.
Edi Iordănescu îşi caută scuze!
Pentru băieţii lui Edi Iordănescu urmează o dublă de foc, împotriva celor din Kosovo şi a Elveţiei. Deja selecţionerul i-a lăudat pe viitorii adversari de vineri seara. Spune că au o echipă foarte valoroasă.
A găsit mai multe alibiuri pentru o eventuală înfrângere în meciul de la Pristina. „Gândul meu este doar la fotbal. M-am bucurat că am avut jucătorii mai mult decât în mod obișnuit. Am avut și un dezavantaj. Unii dintre ei au terminat campionatul de mai bine de o lună, Advesarii au terminat mai târziu, în Primera, Serie A.
Trebuie să găsim o rezolvare și pentru această problemă, să depășim acest obstacol. Spun cu toată puterea că am încredere mare în potențialul nostru. Trebuie să trecem peste orice obstacol, peste gazon, peste orice.
Și dacă m-aș fi decis, cu siguranță n-ați fi știut numele lui. Toți trei sunt portari valoroși, de asta sunt aici. Există această lipsă a experienței, dar am încredere că indiferent de alegere, cel care va fi între buturi va apăra poarta așa cum trebuie”, a comentat Edi Iordănescu, la conferinţa de presă oficială de dinaintea meciului Kosovo-România.