Gest uriaş al lui Ianis Hagi! Ce a anunțat tricolorul înaintea meciului: ‘Acum li se poate schimba cariera, viața’

Gest uriaş al lui Ianis Hagi. Anunțat fotbalistului de la Rangers înaintea meciului din preliminariile EURO 2024 cu Kosovo.

Kosovo – România se joacă vineri, pe 16 iunie, de la 21:45.

Gest uriaş al lui Ianis Hagi

Aflat în cantonamentul echipei naționale, Iansi Hagi a acordat un interviu în care a vorbit despre cele două partide din preliminariile EURO 2024. Fiul lui Gică Hagi a lipsit de la națională aproape doi ani după ce s-a accidentat și a fost nevoit să se opereze.

„Mi-a fost dor de sentimentul de responsabilitate pe care îl am când mă aflu la lotul național, mă simt pregătit să dau totul. Avem toți același obiectiv, am găsit un grup unit, dornic și motivat să facă performanță!”, a declarat Ianis pentru FRF TV.

Hagi a vorbit despre perioada în care nu a putut juca la naționala României.

„Dificil, ca de fiecare dată când n-am putut să fac parte din lot. În martie, colegii mei au făcut o treabă foarte bună, au obținut 6 puncte din 6. La început de campanie se vor analiza mereu micile detalii, cum, cât jucăm, dacă am dominat. Dar important e ca orice campanie să fie începută cu 6 puncte”.

Fotbalistul lui Rangers are încredere că naționala României va câștiga toate cele 6 puncte.

„Cu două victorii, ne vom bate acolo sus, dar n-ar fi corect să vorbim dinainte. Trebuie să ne concentrăm pe primul meci, pe antrenamentele de până la meciul cu Kosovo. Avem mai mult timp decât de obicei, iar asta e un avantaj”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed