Sărbătoare în Bănie. Silviul Lung Jr. s-a însurat cu aleasa sa, Roxana. Valerică Găman a fost nașul fostului jucător de la Al Raed, iar printre invitați s-au numărat Constantin Budescu și Alexandru Mitriță.
Fiul lui Silviu Lung s-a însurat
Silviu Lung Jr. și aleasa sa, Roxana, au avut parte de momente unice. Cei doi și-au unit destinele, iar la cununia religioasă au participat mai mulți fotbaliști.
Naș a fost Valerică Găman, cei doi fiind colegi la FCU Craiova, dar și la Astra Giurgiu. Așa cum este tradiția, înainte de a merge la restaurant mirii și invitații au încins o horă în curtea casei.
Silviu Lung și Roxana ar fi trebuit să se căsătorească în 2020, dar pandemia le-a dat planurile peste cap. Un an mai târziu au făcut însă cununia civilă.
Silviu Lung își caută echipă
Portarul nu și-a prelungit contractul cu Al Raed, iar acum își va căuta o altă echipă. A fost titular în 27 de partide pentru echipa condusă de Marius Șumudică, iar în patru nu a primit niciun gol.
Fiul lui Silviu Lung s-a retras de la naționala României în 2020.
„Mereu am fost prezent, la fiecare convocare. În 10 ani, am fost prezent la echipa naţională. Am jucat în doar cinci, şase meciuri, dar mereu am fost prezent, cu mare plăcere mergeam. Doar că în ultimii şase ani n-am mai fost folosit deloc, niciun minut. Văzând aceste lucruri a fost normal să iau decizia şi să mă dedic echipei de club. Simţi când trebuie să pui stop unui capitol, eu aşa am simţit la momentul respectiv. Niciodată nu m-am supărat pe cineva, nu sunt supărăcios. Trecuse perioada aceea, cred că am luat decizia bună şi m-am concentrat pe echipa de club”, spunea Silviu Lung Jr.