Novak Djokovic, la un pas de a scrie istorie. Mesajul sârbului înaintea finalei de la Roland Garros

Novak Djokovic este la doar un meci distanță de a scrie istorie în tenis. Sârbul ar putea să câștige, duminică, al 23-lea trofeu de Grand Slam.

Înaintea meciului cu norvegianul Casper Ruud, fostul lider mondial se află la egalitate cu Rafael Nadal în ceea ce privește numărul de titluri de Grand Slam, 22.

Djokovici, mesaj clar pentru cei care l-au huiduit

La 36 de ani şi aflat încă la apogeul puterii sale, sârbul încearcă să devină duminică primul jucător de tenis din istorie care să cucerească 23 de titluri majore.

„Sunt mândru de toate realizările mele şi încerc să rămân prezent şi să mă concentrez pe moment. M-am pus într-o altă poziţie cu adevărat ideală pentru a câştiga un Grand Slam. Practic, asta este ceea ce mă motivează încă atunci când mă trezesc dimineaţa şi mă gândesc la sezon şi mă gândesc la lucrurile pe care vreau să le realizez. Grand Slam-urile sunt ceea ce mă motivează cel mai mult. În ceea ce priveşte toate recordurile care sunt în joc, din nou, este măgulitor, este grozav, dar trebuie să câştig pentru a mă asigura că sunt pe acea listă”, a spus Djokovic.

Sârbul spune că nu îi bagă în seamă pe cei care îl huiduie, așa cum s-a întâmplat la meciul cu Carlos Alcaraz, 6-3, 5-7, 6-1, 6-1.

„Nu îmi pasă! Nu este nici prima şi nici ultima dată când voi fi huiduit. Eu doar continui să câştig”, a spus Novak Djokovic.

Astăzi, fostul număr 1 mondial va juca a şaptea finală de la Roland Garros, și ar putea deveni primul jucător din era Open care câştigă de cel puţin trei ori toate cele patru turnee de Grand Slam.

Cel mai probabil în tribune vor fi prezenți și Ion Țiriac, Ilie Năstase și Nadia Comăneci, așa cum s-a întâmplat și la partida din semifinale cu Carlos Alcaraz.

 

Meciul va începe la ora 15.30 şi va fi transmis de Eurosport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed