Anunţul momentului pentru Edi Iordănescu! Ce este obligat să facă selecţionerul. S-a aflat chiar înaintea meciului

Anunţul momentului pentru Edi Iordănescu! S-a aflat ce este obligat să facă selecţionerul. S-a aflat chiar înaintea meciului. Un fost mare jucător al naţionalei îi dă sfaturi selecţionerului înaintea dublei cu Kosovo şi Elveţia.

România lui Edi Iordănescu a început perfect preliminariile EURO 2024. Avem 6 puncte după primele două meciuri. urmează o dublă de foc. Jucăm în Kosovo și Elveția, pe data de 16 și 19 iunie, de la ora 21:45.

Anunţul momentului pentru Edi Iordănescu!

Ioan Andone susține că la meciul contra celor din Kosovo, elevii lui Edi Iordănescu s-ar putea mulțumi și cu un egal. Acesta este de părere că adevăratul ”test” va fi în confruntarea cu Elveția. În plus, acesta are așteptări mari din partea stranierilor la cele două jocuri. I-a şi dat sfaturi selecţionerului.

”Jucăm cu Kosovo şi Elveţia. Amândouă sunt în deplasare (n.r. meciurile). Acum avem un avantaj împotriva lui Kosovo care are două puncte. Ne-ar avantaja şi un egal.

Dacă o să câştigăm, o să fie extraordinar şi aproape ai eliminat-o. Elveţia e numărul 1 în grupa asta. Împotriva lor noi am jucat, în general, bine.

Eu cred că a venit momentul ca Edi (n.r Iordănescu), cât şi cei din Federaţie, să pună puţină presiune pe jucători.

Odată ce vii la echipa naţională trebuie să dai totul, să uiţi de tot şi să reuşeşti o calificare la Campionatul European.

În general, cei care vin din străinătate, cred că pe primul loc e echipa de club, acolo unde câştigă salarii foarte bune. Nu se gândesc doar la echipa naţională”, a spus Ioan Andone, conform as.ro.

Lotul pentru meciurile cu Kosovo și Elveția

Portari
Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0)

Fundași
Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 3/0)

Mijlocași
Europa „à la carte” ne face poftă cu o serie de vizite la restaurantele de top ale unor cunoscute hoteluri. Pe DIGI Life și DIGI Online, azi de la 19:00.

Marius Marin (Pisa | Italia, 10/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 11/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 10/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru Cicâldău (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 24/2), Deian Sorescu (FCSB, 10/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 7/1), Florinel Coman (FCSB, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 18/6), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1)

Atacanți
George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10), Denis Alibec (Farul Constanța, 29/3), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0)

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

  1. În Kosovo trebuie mers numai la victorie. Astfel se pune presiune pe Elveția, să câștige și ei peste tot. Ceea ce nu e chiar ușor. Nu mergem cu mentalitatea locului 2 în grupă. Bătaia e pe locul 1. ÎNTOTDEAUNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed