Dan Petrescu mai are un an de contract cu CFR Cluj, dar tot mai multe voci susțin că tehnicianul și-ar pregăti plecarea.
Se pare că acesta ar avea mai multe oferte unele chiar din Coreea de Sud și China. Un apropiat de-al său a spus adevărul.
Răsturnare de situație în cazul lui Dan Petrescu
Dan Petrescu anunța după ultimul meci al sezonului că nu dorește să plece de la CFR Cluj, echipă unde mai are contract încă un sezon. Antrenorul spunea că va avea o discuție cu Neluțu Varga, apoi va stabili ce va face. Cei doi ar urma să se întâlnească în această săptămână.
În ultimele zile au apărut o mulțime de zvonuri despre viitorul său. Unii susțin că are avea oferte din Coreea de Sud sau din China.
”Nu poți să câștigi titlul în fiecare an și știm și noi de ce, dar n-are rost acum, sunt foarte obosit. Vedem, mă întâlnesc cu patronul și vorbim”, a transmis Petrescu, după victoria cu U Craiova 1948, din barajul pentru Conference League.
Florin Prunea crede încă că fostul său coleg nu are de gând să plece de la clujeni.
”Eu cred că vor continua cu Dan și ar trebui să o facă. Și-au realizat obiectivul, vor juca în cupele europene, dar se discută mult. Plecarea lui Yuri, a lui Braun.
Din punctul meu de vedere, Yuri e un jucător la care nu ai voie să renunți dacă vrei să participi în grupele Conference League. E un jucător indispensabil acolo”, a spus Prunea, la Digi Sport.
În cazul în care va rămâne laa fosta campioană a României, Petrescu nu își va putea aduce jucători experimentați. Bugetul este mai mic, iar fondul salarial a fost coborât de la peste 500.000 de euro pe lună la aproximativ 300.000, și se pare că va mai scădea.
ATENTIE !!!! Clubul CFR se rostogoleste !!!!