Dan Şucu a decis viitorul Rapidului! Acesta a venit cu un răspuns tranşant în privinţa investiţiilor din Giuleşti.
Finanțatorul celor de la Rapid a vorbit despre scenariul în care Victor Angelescu, co-acționar la echipă, nu va mai putea ține pasul cu investițiile de care este nevoie la formația giuleșteană.
Dan Şucu a decis viitorul Rapidului
Dan Șucu a lăsat să se înțeleagă că acest lucru nu ar fi o mare problemă pentru clubul său, mai ales că se aștepta la asta încă de la începutul colaborării cu Angelescu.
„Nu e nicio problemă. Am avut anumite discuții și e relativ simplu. Dacă unul are o putere economică mai mică, atunci celălalt va prelua. E o discuție transparentă în privința asta.
Nu vrem să punem piciorul pe frână, ci pe accelerație. Și dacă din punct de vedere economic există o presiune pe unul dintre noi, celălalt poate oricând să acopere”, a afirmat Dan Șucu în emisiunea ProSport Live.
Planul uriaş al lui Dan Şucu
Mai mult, acționarul celor de la Rapid a anunțat că are de gând să-l aducă la echipă pe Mircea Lucescu, astfel că va purta o discuție cu antrenorul român în acest sens.
Totuși, contractul lui Mircea Lucescu (77 de ani) cu cei de la Dinamo Kiev expiră abia pe 30 iunie 2024. Dată fiind situația, acesta ar putea reveni în țară doar după ce-și onorează obligațiile față de gruparea ucraineană.
„Rezultatele cele mai deosebite sunt legate de Mircea Lucescu, dacă vorbim de antrenori. Da, am vorbit cu domnia sa. Mi-a promis că atunci când o să vină în București o să își facă puțin timp să stea de vorbă și cu noi.
Mi-ar plăcea să găsesc o soluție prin care să mă pot sfătui cu dânsul pe baze organizate. Adică într-un mod mai structurat. (n.r – ați vrea să îl aduceți la Rapid?) Da, sigur că mi-ar plăcea. Sigur că mi-ar plăcea să pot să beneficiez ca și club de competența dânsului”, a spus Dan Șucu în cadrul aceleiași emisiuni.