EXCLUSIV Dănuț Lupu, probleme cu Brigada Rutieră / Update

UPDATE

Dănuţ Lupu a reacţionat, din nou şi a vorbit despre problemele pe care le-a avut atunci când a fost oprit de poliţie. “Într-adevăr, am fost oprit de poliţie în jurul orei 14:30. Era pus si simplu un control de rutină. Ne-au făcut testul de alcoolemie, a ieşit zero. Mi-au făcut şi testul antidrog şi a ieşit negativ. Apoi am plecat liniştit acasă.

Felicit Poliţia Română pentru operativitate, te simţi în siguranţă când organele competente îşi fac treaba”, a declarat Dănuţ Lupu, conform fanatik.ro.

Şi avocatul lui Dănuţ Lupu a vorbit despre problemele pe care le are fostul fotbalist. Acesta susţine că Lupu nu ar fi ajuns la INML. “Poliţia Română şi-a făcut datoria, din punctul meu de vedere. L-a testat pentru alcoolemie şi pentru substanţe psihoactive, termenul droguri este generic. Ambele teste au fost negative.

Testele fiind negative, procedural vorbind, nu se pune problema să-l ducă la INML pentru testarea la sânge. Lucrurile s-au oprit aici. Lumea vorbeşte, nu ştiu cine a pornit zvonurile, dar realitatea este cea prezentată de Dănuţ şi de mine.

Poliţia a îndeplinit procedura, nu avem nimic de obiectat. El este la Călăraşi în acest moment, la un meci de promovare cu CS Dinamo”, a fost reacţia lui Dumitru-Bogdan Aanei, avocatul lui Dănuţ Lupu, conform sursei citate.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Fostul mare fotbalist dinamovist Dănuț Lupu a fost oprit în urmă cu puțin timp în trafic de Brigada Rutieră, pe o stradă din sectorul 3 al Capitalei, din zona străzii Liviu Rebreanu.

Agenții care l-au oprit i-au cerut să sufle în etilotest. Ulterior, fostul internațional a fost dus la INML, pentru recoltare de probe biologice, după ce la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed