La un pas de tragedie. Ce s-a întâmplat cu căpitanul celor de la Luton Town în meciul de promovare în Premier League

Tom Lockyer, 28 de ani, mijlocașul și liderul lui Luton Town, a ajuns de urgență la spital. S-a prăbușit pe teren în timpul meciului cu Coventry, câștigat de echipa sa la panalty-uri, 6-5.

În minutul 12 al partidei, fotbalistul s-a prăbușit pe teren și a fost inconștient câteva zeci de secunde. Medicii au intervenit rapid și l-au salvat. Tom Lockyer a fost scos pe targă de pe teren și cu masca de oxigen pe față.

„E conștient, vorbește cu familia, care e alături de el. Și noi suntem toți cu tine, Locks!”, a fost mesajul postat apoi de club.

După ce și-a revenit, căpitanul celor de la Luton Town a sărbătorit la spital promovarea în prima ligă din Anglia.

„Tom e OK. Foarte fericit, dar și trist, pentru că nu a putut fi pe teren, alături de colegi”, a comentat Steve Lockyer pe Twitter.

Luton Town a ajuns pentru prima dată în istorie în Premier League.

„Trebuie să fiu sincer, singurul la care mă gândesc acum e Tom Lockyer. A fost uriaș pentru noi în acest sezon, iar sănătatea e cel mai important lucru, familia e cea mai importantă, peste fotbal și peste această performanță. Mintea mea e la Tom acum”, spunea după meciul de promovare Rob Edwards, managerul echipei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed