Anunțul momentului despre Ianis Hagi! Tocmai s-a terminat meciul. Edi Iordănescu, direct interesat. Selecționerul are un motiv de bucurie.
Ianis Hagi a fost titular la Rangers! Echipa din Scoția a jucat ultimul meci din campionat astăzi, împotriva celor de la St. Mirren, iar fiul „Regelui” a jucat mai mult de jumătate din partidă.
Ianis Hagi prinde tot mai multe minute la Rangers
Ianis Hagi prinde tot mai multe minute la Rangers! De când a revenit după crunta accidentare care l-a ținut departe de teren o bună perioadă de timp, Ianis a redevenit unul dintre jucătorii de bază din lotul scoțienilor.
Astăzi, fiul „Regelui” a jucat 69 de minute pentru Rangers, în ultimul meci al campionatului, câștigat de „The Gers” cu scorul de 3-0, pe terenul celor de la St. Mirren.
Ianis a obținut, din partea site-ului de specialitate Flashscore, nota 6,6. Acesta a fost înlocuit, în minutul 69, cu Scott Arfield.
Acum, selecționerul Edi Iordănescu are încă un motiv de bucurie și s-ar putea baza pe serviciile mijlocașului român pentru dubla cu Kosovo și Elveția, din preliminariile Campionatului European din 2024.
De asemenea, Ianis a fost inclus deja pe lista preliminară a stranierilor, alcătuită de către Edi Iordănescu, așa că o convocare a acestuia la echipa națională este foarte probabilă.
Lista preliminară alcătuită de Edi Iordănescu
PORTAR: Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 4/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 11/1), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 5/0), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Marius Briceag (Korona Kielce | Polonia 0/0);
MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 10/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 7/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 1/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1), Dennis Man (Parma | Italia, 18/6), Ianis Hagi (Glasgow Rangers | Scoția, 24/2);
ATACANT: George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).