Dan Petrescu îşi face echipă de Europa! CFR Cluj pregăteşte mutarea verii pe piaţa transferurilor. Unul dintre cei mai buni atacanţi din Liga I vine în Gruia. Se pare că Gică Hagi şi-a dat deja acordul pentru a-l ceda la gruparea campioană pe Jefte Betancor.
Al doilea golgeter al sezonului trecut este un jucător pe placul lui Dan Petrescu. Acesta şi-a dat deja acordul, iar Gică Hagi este de acord să-l cedeze în Gruia, conform prosport.ro.
Jefte Betancor nu va ajunge gratis la CFR Cluj. Campioana ar urma să achite în schimbul spaniolului 300.000 de euro, cu toate că în iarna acestui an le-a cerut clujenilor 1,5 milioane de euro pentru atacant. Suma a fost ulterior redusă, având în vedere că Jefte va intra în ultimul an de contract.
Afacerea este însă una mai extinsă, conform sursei citate. Hagi și-a păstrat 20% dintr-un viitor transfer al vârfului de atac, urmând să mai încaseze 150.000 de euro dacă CFR se califică în grupele Europa League sau 250.000 de euro dacă Dan Petrescu va reuși să califice echipa în grupele UEFA Champions League.
În acest sezon, în 35 de meciuri în Liga 1, Jefte a marcat 16 goluri și a oferit două pase decisive. Astfel, atacantul va bifa a treia echipă din România, după ce a mai evoluat pentru FC Voluntari și Farul Constanța.