Kylian Mbappe a luat decizia. Starul francezilor nu a semnat deocamdată prelungirea contractului său cu PSG, anunță L’Equipe.
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani are la dispoziţie până la 31 iulie 2023 pentru a activa opţiunea respectivă. Se pare însă că este hotărât să nu facă acest lucru. Astfel ar putea să negocieze cu o altă echipă începând din luna ianuarie, când va intra în ultimele şase luni de contract.
Starul francez a fost la un pas să semneze cu clubul spaniol Real Madrid în urmă cu un an, când i-a expirat vechiul acord cu PSG. Parizienii au reuşit în final să-l convingă se parafeze noul contract pe doi ani, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.
Madrilenii încercaseră anterior să-l cumpere pe Mbappe în 2021, însă oferta lor de 200 de milioane de euro a fost refuzată de oficialii parizieni.
L’Equipe subliniază că decizia lui Mbappe de a nu activa această opţiune ar fi şi o modalitate de a pune presiune pe responsabilii clubului PSG în privinţa transferurilor care vor fi efectuate după încheierea actualului sezon, potrivit agerpres.ro.
„Mbappe nu va pleca în această vară, chiar dacă îi mai rămâne doar un an de contract. Totul decurge bine în privinţa sa”, a declarat pentru L’Equipe o sursă din cadrul clubului PSG.
Pe lângă Real Madrid, care nu a renunţat niciun moment la ideea de a-l recruta pe Mbappe, atacantul se mai află şi în vizorul celor mai importante cluburi din Premier League, în frunte cu Manchester United.