Gigi Becali a dat cărțile pe față. Patronul celor de la FCSB a explicat de ce nu l-a sunat pe Gică Hagi după ce Farul a devenit campioana României.
Constănțenii au câștigat la Ovidiu, scor 3-2, meciul cu FCSB din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1.
Gigi Becali explică de ce nu l-a sunat pe Gică Hagi
A fost sărbătoare la Constanța, după ce farul s-a încununat campioană. Managerul echipei a fost felicitat imediat de mai multe cluburi, dar și de oameni din fotbal. Gigi Becali a recunoscut însă. Nu l-a sunat pe nașul Hagi pentru că nu a vrut să dea dovadă de ipocrizie.
„Ce-i aia? Eu, ce-am văzut, e prea mult să stai să feliciți. Ar fi o ipocrizie, o falsitate. Să îl feliciți pe ăla care a câștigat războiul. Eu nu sunt un om fals, eu fac doar ceea ce simt. Și ceea ce am simțit aseară, m-am bucurat, pentru că altădată nu simțeam.
De exemplu, când l-am văzut pe Gică la 2-0, fața lui, adică îmi părea rău de el. Altădată nu era așa. Faptul că după ce am pierdut și era Gică Hagi campionul, am zis lasă-l Doamne. Până la urmă el este, e nasul meu, prietenul meu din copilărie.
El în asta și-a pus totul, fotbalul e viață lui, lasă poate e mai bine așa. Că eu… Destule mi-a dat Dumnezeu. Și faptul că am gândit așa, m-am evaluat pe mine. Și mă bucur de asta.
Poate Dumnezeu chiar asta face, să vadă cum sunt acum. Și eu mă consider puțin mai bun decât în urmă cu câțiva ani. Dar ca să felicit e prea mult, adică nu simt asta”, a declarat Gigi Becali într-o conferință de presă.
„Am primit mesaje de la Daniel Niculae de la Rapid, de la Sorin Cîrțu, de la Craiova, și de la Dan Petrescu.
În tribună există respect, așa cum trebuie să fie și între jucători. Este vorba despre civilizație, ospitalitate. Pe MM după meci eu l-am îmbrățișat. El era foarte supărat, vorbea la telefon. L-am lăsat să termine”, a spus Gică Popescu.