Lovitură totală pentru Gică Hagi! S-a aflat chiar înaintea meciului Farul-FCSB. Un fan al liderului din Superliga a considerat că sunt mai importanţi banii decât să-şi susţină favoriţii.
Echipa lui Gică Hagi a încercat din răsputeri să îi ţină pe fanii celor de la FCSB departe de stadion la acest meci.
Lovitură totală pentru Gică Hagi!
Galeria celor de la Farul a acuzat că există oameni de pe lângă echipă care le-ar da ”pe sub mână” bilete celor de la FCSB. Tiberiu Curt, vicepreședintele Farului, a lămurit situația și a transmis că tichetele vor fi distribuite în cadrul clubului.
Pe lângă cei 2.500 de abonați, vor mai rămâne aproximativ 1.000 de locuri care vor fi ocupate de apropiați ai jucătorilor sau ai staff-ului celor de la Farul. 250 de bilete vor merge la suporterii celor de la FCSB.
În aceste condiții, un susținător al constănțenilor a decis că e mai important să-și rotunjească veniturile decât să vadă pe viu echipa favorită în duelul cu FCSB. Acesta a scos la vânzare pe internet cele două abonamente pe care le deține.
Un astfel de abonament la toate cele 5 meciuri din play-off ale Farului a costat inițial 360 de lei, 720 ambele. Acum, suporterul respectiv cere nu mai puțin de 1.000 de euro (5.000 de lei) în total.
Finala campionatului, Farul-FCSB, se va disputa duminică, de la ora 21.00, pe stadionul din Ovidiu. Cu două etape înaintea finalului Superligii constănţenii sunt lideri. Au un punct avans faţă de cei de la FCSB.