Simona Halep este suspendată provizoriu pentru dopaj după ce un test a ieșit pozitiv la US Open. De atunci nu a mai putut să joace la niciun turneu și a încercat să dovedească că este nevinovată.
Constănțeanca trage tare la antrenamente pentru a fi în formă pentru momentul în care va putea reveni, dar are suficient timp pentru a petrece și cu familia.
Cu ce își ocupă Simona Halep în așteptarea verdictului în procesul de dopaj
Pentru că nu mai poate juca deocamdată, Simona Halep a avut suficient timp în ultimele luni să se relaxeze, să se plimbe și să-și petreacă timp alături de familia sa. Campioana de la Wimbledon și Roland Garros a postat o mulțime de fotografii din diferite vacanțe, iar acum le-a arătat fanilor săi cum își petrece weekend-ul.
Simona a decis să se relaxeze alături de familie și a postat și o fotografie cu nepoții săi. Se pare că micuții îi calcă pe urme.
Halep, susținută de un avocat celebru
Din ce în ce mai multe persoane o susțin pe Simona Halep. Constănțeanca a acordat un interviu exploziv în presa internațională în care s-a plâns că a fost împiedicată de mai multe ori să-și susțină cazul în fața judecătorilor.
Srinivasan Saimani, cel mai bun avocat sportiv din India, s-a implicat și el în cazul româncei. Acesta spune că aceasta are toate motivele să fie supărată.
„Nu o pot contrazice pe Simona Halep! Sunt de acord cu nemulțumirea ei, în principiu! Eu însumi am reprezentat sportivi în chestiuni în care procedurile au înregistrat întârzieri semnificative. De partea cealaltă, vorbim despre un sistem supraîncărcat. Lucrează peste program pentru a gestiona numărul de cazuri anti-doping.
Reglementările prevăd includerea perioadei de suspendare provizorie în sancțiunea finală. Dar asta nu compensează timpul pierdut în așteptarea deciziei, departe de antrenamente și competiții”, a scris Srinivasan Saimani pe contul său de Twitter.
Tot in Romanica e mai bine. O instanta romaneasca ar fi rezolvat mai usor speta.
Toti au dublat premiile acordate de cand au scapat de ea.