Mihai Pintilii a făcut dezvăluiri incendiare! S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, la FCSB. Amănunte din interior.
Mihai Pintilii, „antrenorul secund” al celor de la FCSB, a dezvăluit ce se întâmplă, de fapt, în vestiarul vicecampioanei. Acesta a vorbit despre implicarea lui Thomas Neubert în viața echipei și despre metodele acestuia.
Mihai Pintilii, dezvăluiri despre metodele lui Neubert
Mihai Pintilii a făcut dezvăluiri despre metodele lui Neubert. Fostul jucător al formației „roș-albastre” a vorbit despre perioada în care Laurențiu Reghecampf era antrenor, iar jucătorii erau pregătiți de către Neubert.
„Antrenorul secund” a dezvăluit, pentru Orange Sport, că jucătorii actuali nu mai pot fi pregătiți la aceași intensitate de către preparatorul fizic german.
„Sunt alt tip de jucători acum şi nu mai poţi. Nu ai cum, nu există (n.r. să se mai practice aceleași antrenamente fizice). Eram toţi robuşti, duceam mult mai mult la efort. Ei au calităţi mult mai tehnice acum, sunt mult mai tehnici.
Povesteam cu cineva şi am zis că m-am lăsat din cauza lui Dennis Man, Florinel Coman şi Florin Tănase, nu mai puteam să îi mai prind la antrenamente. Şi mai bine ridic mâna decât să mă fac de râs. Să râdă de mine la antrenamente. Sunt alt tip de antrenamente şi alt tip de jucători acum. E greu să mai ducă ce făcea Tommy atunci.
Dar s-a schimbat şi Tommy, asta e ideea. A înţeles şi se schimbă de la an la an, asta e foarte bine pentru el”, a povestit Pintilii, pentru sursa citată anterior.
Thomas Neubert este recunoscut pentru metodele bune de pregătire fizică în mai multe țări, iar acesta a fost aproape să o părăsească pe FCSB în luna februarie.
Pe parcursul carierei, preparatorul fizic a lucrat pentru Kaiserslautern, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al Hilal, Litex Lovech, ȚSKA Sofia și Al Wasl.