Mihai Pintilii, față-n față cu dușmanul. Antrenorul de facto al FCSB-ului a dat cărțile pe față, ce se întâmplă între el și Lucian Burchel.
Mihai Pintilii a spus adevărul despre relaţia pe care o are acum cu Lucian Burchel. Șeful şcolii de antrenori a fost cel care a făcut scandal că Pintilii n-are nici carnet și nici licență ca să fie A1 la FCSB.
Mihai Pintilii: ”Mi-a zis să mă apuc de școală”
Scandalul a escaladat la un moment dat. Iar Mihai Pintilii a intrat într-un duel al declarațiilor cu Burchel pe care l-a luat tare după un meci cu Hermannstadt.
„Da, am răbufnit aiurea, pentru că mi s-a părut, că acum nu mi se mai pare, că e prea mult tam tam pentru nimic. Mi-am cerut scuze, îmi cer şi acum. Din păcate, am greşit atunci.
Din federaţie am vorbit cu Mihai Stoichiţă. Mi-a zis să mă apuc de şcoală, să urmez lucrurile normal. Sunt înscris la şcoala de antrenori (n.r. – pentru carnetul de antrenor)”, a declarat Mihai Pintilii, pentru Orange Sport.
„Acum, după terminarea campionatului, am trei săptămâni de cursuri la şcoală. Şi la şcoală nu am discuţii personale cu el. N-am discuţii personale cu el (n.r. – cu Lucian Burchel). La şcoală vorbesc doar despre ce trebuie să învăţăm şi ce ne predă.
”Mi-am cerut scuze”
La început ne-a rugat pe mine, Săpunaru şi Herea să ne înscriem pentru carnetul de antrenor, ca să intrăm în normal cu licenţele din Moldova. Asta înainte (n.r. – de dispută), după am mai avut discuţii la şcoală, dar acum… Probabil mă voi întâlni cu el, voi sta de vorbă cu el, că doar nu suntem…
Mi-am cerut scuze (n.r. – în interviu faţă de ieşirea la adresa lui Lucian Burchel). Înseamnă că am greşit eu şi înseamnă că-mi asum asta, nu? Dacă va dori să vorbească cu mine. Dacă nu va dori, nu e nicio problemă pentru mine”, a adăugat antrenorul de la FCSB.