Lovitură totală pentru Gigi Becali! S-a aflat ce i se pregăteşte şefului de la FCSB. Protest de amploare împotriva latifundiarului din Pipera. Totul vine după ultimele declaraţii ale acestuia la adresa unei arbitre.
Gigi Becali a jignit-o pe Iuliana Demetrescu, cea care a condus meciul FC Voluntari – CS Mioveni.
Lovitură totală pentru Gigi Becali!
După partida de la Voluntari, Gigi Becali s-a dezlănţuit. S-a enervat din cauza delegării Iulianei Demetrescu în Superliga. „Arbitru a fost o femeie, cu sânii în vânt pe teren. Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia. Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin!”, a spus Gigi Becali, conform prosport.ro.
La scurt timp după această remarcă, secretarul general al FRF, Radu Vișan, a sesizat Comisia de Disciplină și Etică. Mai mult, Federația a emis un punct de vedere oficial pe marginea acestui subiect. Se anunţă un protest împotriva latifundiarului la următoarea etapă.
„Federația Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament și astfel de declarații care nu sunt demne de a fi reproduse, reafirmându-și principiul de zero toleranță pentru discriminarea de gen. FRF susține egalitatea de șanse și promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere În același timp, FRF le reamintește tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranța și rasismul nu sunt acceptate”, au spus cei de la FRF într-un comunicat.
Becali a continuat și marți cu o altă serie de comentarii dure la adresa Iulianei Demetrescu.„Eu n-am jignit-o pe fata aia, arbitră! Dacă lumea a luat-o aiurea și nu mai vor să înțeleagă niște păreri… Bă, e la mintea cocoșului! Bun, arbitre femei, fotbal feminin, faceți cum vă place vouă. Dar pentru ce să dau arbitră femeie la bărbați?
Că n-am văzut asta nici în Anglia, nici în Franța, n-am văzut așa ceva, nicăieri n-am văzut! Atunci faceți fotbal mixt! Bă, dacă-i dă cu mingea-n țâță? Eu am spus-o mai mult în glumă. N-am jignit-o cu nimic.
Du-te, tu, femeie la fotbal feminin, du-te, tu, bărbat la fotbal de bărbați și cu asta basta. Sunteți nebuni la cap? Nu mai sunteți sănătoși la cap? Vreți să arătați că sunteți mondialiști? N-ați văzut unde s-a ajuns?”, a spus marți Becali.
După acest nou derapaj al patronului FCSB, Comisia Centrală a Arbitrilor și Federația Română de Fotbal pregătesc un protest împotriva lui Becali, conform gsp.ro.
La următoarele meciuri din etapa 8, toți arbitrii prezenți vor trage un semnal de alarmă împotriva omului de afaceri, fiind solidari cu colega lor.