Marius Șumudică a făcut scandal! Ce l-a scos din minți pe antrenor, la ultimul meci din campionat. Amănuntele sunt incendiare.
Marius Șumudică a făcut scandal în Arabia Saudită! Tehnicianul celor de la Al-Raed a fost nemulțumit de arbitraj, la ultimul meci de campionat.
Marius Șumudică, în război cu arbitrii
Marius Șumudică este în război cu arbitrii! Antrenorul formației saudite Al-Raed a ieșit la atac, după meciul din deplasare cu formația Al-Taawon. Echipa lui Șumudică a pierdut cu scorul de 2-1, chiar dacă a deschis scorul.
Cei de la Al-Taawon au egalat 2 minute mai târziu, iar în minutul 83 al partidei aceștia au stabilit scorul final.
Pe parcursul partidei, tehnicianul român a avut mai multe conflicte verbale cu arbitrii, care au continuat și după fluierul final. Antrenorul a intrat pe teren, în încercarea de a dialoga cu brigada de arbitrii, dar a fost ignorat total.
🎥| سوموديكا مدرب فريق #الرائد يواصل احتجاجه على حكم المباراة حتى خروجه من الملعب. #التعاون_الرائد | #دوري_روشن_السعودي pic.twitter.com/Y7au8gFTCy
— الشرق الأوسط – رياضة (@aawsat_spt) May 9, 2023
Antrenorul a dezvăluit conversația cu Cristiano Ronaldo
Antrenorul a dezvăluit conversația cu Crisitano Ronaldo! Șumudică a vorbit cu superstar-ul lusitan la finalul partidei dintre Al-Nassr și Al-Raed, încheiată cu scorul de 4-0 în favoarea trupei lui Ronaldo.
Atunci, starul celor de la Al-Nassr i-a oferit tricoul antrenorului român, iar acesta a dezvăluit că nu el a fost cel care a cerut echipamentul portughezului. Tehnicianul a povestit întreaga interacțiune, într-un interviu pentru Digi Sport.
„Normal că este un motiv de mândrie pentru oricine care are tricoul lui Ronaldo, dar nu a fost scopul meu să i-l cer. Am vorbit despre lucruri comune legate de Madeira, Funchal, pentru că am jucat și eu la Maritimo. Chiar avem o cunoștință comună, pe domnul Joao Camacho.
Era director la Martimo când am jucat eu acolo, după care a lucrat cu Cristiano ca impresar în firma Gestifute a celebrului Jorge Mendes, cu care Ronaldo s-a transferat la cele mai mari echipe.
Am văzut fel de fel de reacții despre interacțiunea cu Ronaldo. Eu pot vorbi doar despre cum mi s-a părut mie. Un om foarte deschis și extrem de respectuos cum nu cred că sunt foarte mulți dintre cei care ajung la un asemenea nivel. La presiunea care este pe el ar putea fi mult, mult mai rece. Am vorbit puțin și după încălzire, și după finalul meciului.
Chiar dacă rezultatul m-a supărat foarte mult, aceasta este o întâlnire pe care o să o țin minte”, a spus acesta.