Rivala Simonei Halep, mesaj neașteptat din partea unei legende. Ce i s-a transmis celei mai frumoase jucătoare de tenis / Foto

Rivala Simonei Halep a primit un mesaj neașteptat din partea unei legende. Asta după ce a anunțat că se retrage pentru o perioadă din tenis.

Amanda Anisimova a recunoscut că are probleme de sănătate.

Rivala Simonei Halep, susținută de Chris Evert

Chris Evert i-a trimis un mesaj emoționant rivalei a Simonei Halep. Anisimova a anunțat săptămâna trecută că va face o pauză pentru că are probleme de sănătate mintală. Fosta campioană la US Open de juniori în 2017, a postat un mesaj pe contul de socializare.

„M-am gândit să fac o postare în care să explic ce se întâmplă și care sunt planurile mele. Chiar m-am luptat cu sănătatea mea mintală și cu epuizarea din vara lui 2022. A devenit insuportabil să merg la turneele de tenis. În acest moment prioritatea mea este bunăstarea mea mintală și să iau o pauză. Am muncit cât de mult am putut să trec peste problemele astea. Îmi va lipsi să fiu acolo și apreciez tot sprijinul vostru continuu”, a scris fostul număr 21 mondial pe contul ei de Instagram.

Chris Evert, fosta mare campioană, a reacționat imediat. Aceasta a explicat ce impact au rețelele de socializare în viața tinerilor. Fostul lider mondial a amintit și despre lupta între succes și eșec pe care o duce fiecare sportiv.

„Pare o viață plină de farmec, dar nu este. Pentru un adolescent, nu este o viață normală. În fiecare zi, ești fie un câștigător, fie un învins. Ești pus pe un piedestal sau îți este rușine pe rețelele de socializare. Șuișurile și coborâșurile nu oferă niciun echilibru. Există un preț. Ia-ți timpul de care ai nevoie, Amanda…”, a scris Chris Evert.

Parcursul Amandei Anisimova

Americanca a câștigat la 17 ani titlul la US Open de juniori în 2017. A urmat meciul fabulos de la Roland Garros, de acum 4 ani, în care a eliminat-o pe Simona Halep, calificându-se în semifinale. Atunci a fost era cea mai tânără jucătoare care ajungea în acea fază la un turneu de Grand Slam.

Anisimova a mai reușit să ajungă în sferturile de finală la Wimbledon anul trecut. A jucat de două ori și în turul patru la Australian Open și a învins-o pe campioana Naomi Osaka în 2022 la Melbourne.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed