Eroul de la Ovidiu, Denis Alibec, în mare formă și după nebunia cu Rapid. Farul a câștigat cu un neverosimil 7-2, iar Alibec a reușit un hattrick.
Atacantul Farului a fost la fel de dezinvolt și când a ieșit de pe gazon. Parcă nici lui nu-i venea să creadă, dar nu și-a cenzurat euforia.
Denis Alibec, hattrick de senzația cu Rapid
”Am început meciul foarte bine, de aceea cred că am reușit să câștigăm. I-am luat prin surprindere cu golul acela din minutul 2 și am reușit să tot marcăm. Am zis să joc dezinvolt, nu m-am gândit la gol.
Era presiune, știam că Rapidul e o echipă foarte bună, dar când marchezi în minutul 2, îți dă un impuls foarte mare tot meciul, ca atacant.”, a spus Alibec la Digi Sport.
Atacantul Farului mai are un singur dor. ”Nu mă mai interesează (n.r.- titlul de golgheter), vreau doar să luăm campionatul. Suntem favoriți și suntem la mâna noastră.”, a spus Alibec.
Care a dezvăluit și ce a vorbit cu Săpunaru pe tunel. ”Trebuia să schimbăm tricoul după meci, nu am vorbit altceva. E un jucător mare, e normal să mai greșească, nu e robot.
Aveam încredere și înainte, chiar dacă am fost puțin dezamăgiți după meciul cu Sepsi. Iau și mingea acasă, dacă mi-o dă”, a spus Alibec.