Sorana Cîrstea a reușit marți să treacă de turul inaugural al turneului de tenis feminin WTA 250 de la Birmingham, învingând-o pe americanca Shekby Rogers (39 WTA), în 3 seturi, cu 6-3, 4-6, 6-1, după aproape două ore de joc, anunță mediafax.
Românca s-a impus în primul set cu 6-3, cedându-și o dată serviciul, dar făcând totodată 2 break-uri.
În setul secund a avut un break în față la 4-3 însă americanca a revenit cu 3 game-uri consecutive, egalând situația.
În decisiv, Cîrstea a fost imbatabilă, cedând un singur game și închizând meciul cu un break.
Pentru prezența în turul doi pe iarba britanică de la Birmingham, Cîrstea, favorită numărul 6, va fi recompensată cu 3.800 dolari și 30 de puncte.
Ea va întâlni în meciul următor pe jucătoarea sârbă Aleksandra Krunic (103 WTA).
În turul doi la Birmingham s-au calificat și Simona Halep și Gabriela Ruse.