Tenismanul italian Jannik Sinner, care a fost obligat să abandoneze în optimile de finală ale turneului de tenis de la Roland Garros, pe 30 mai din cauza unor dureri la un genunchi, va reveni în competiţie la turneul pe iarbă de la Eastbourne (20-25 iunie), înainte de competiţia de Mare Şlem de la Wimbledon, a anunţat tenismanul italian, citat de AFP.
„Ciao întregii lumi… Abandonul meu la Roland Garros a fost foarte frustrant, dar vreau să spun că genunchiul meu este mai bine şi alături de echipa mea, sunt pregătit să joc la Eastbourne. Sunt nerăbdător să joc pe iarbă”, a scris nr. 13 mondial pe reţelele de socializare, relateaza agerpres.ro.
La Roland Garros, jucătorul de 20 de ani a explicat că a resimţit la un serviciu „ceva bizar şi foarte dureros” la genunchiul său stâng, care l-a constrâns rapid să abandoneze în faţa rusului Andrei Rublev în optimi.