Mihai Stoica, atac direct la adresa FRF! Ce l-a nemulţumit pe oficialul de la FCSB. A spus totul în direct

Mihai Stoica a lansat un atac direct la adresa FRF! Oficialul celor de la FCSB a vorbit despre regula U21, implementată de FRF.

Regula U21 stipulează că, din actuala ediție, toate cluburile sunt obligate să aibă în permanență pe teren un fotbalist U21, mai exact unul născut după 1 ianuarie 2000.

Mihai Stoica, atac direct la adresa FRF

Managerul general al roș-albaștrilor este de părere că această regulă nu produce niciun beneficiu pentru sportul românesc. El spune că astfel sunt dezavantajate echipele din coada clasamentului, care nu dețin bugete suficient de mari pentru a transfera tineri jucători cu potențial.

Mihai Stoica a dat drept exemplu în acest caz situația celor de la Chindia, unde clubul folosește unii jucători doar pentru că aceștia se încadrează la vârsta impusă de FRF, și nu raportat la performanțele acestora.

Astfel, Stoica propune demararea unui studiu prin care să se afle câți dintre fotbaliștii născuți între 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2001 și care au fost eligibili conform regulii U21 în actualul sezon, vor mai juca și în sezonul următor.

„Eu vreau să mai lansez o provocare: jucătorii născuţi între 1 ianuarie 2000 şi 31 decembrie 2001, pe care eşti obligat să-i foloseşti, să vedem câţi vor juca la nivelul Superligii la anul.

(n.r. – Este o generaţie destul de modestă) Aia e problema. Iar tu ne forţezi – nu pe noi, că noi avem o academie bună, Hagi are, Craiova la fel – dar tu decizi.

Uite, Chindia, poate nu are un jucător eligibil mai bun decât pretendentul pe poziţia respectivă. De ce îi forţezi? Poate d-asta sunt şi la retrogradare. De ce să faci asta?”, a spus Mihai Stoica, conform Orange Sport.

Ciprian Marica: „Jucătorul este aruncat după ce nu mai este eligibil”

Nu doar oficialul de la FCSB s-a arătat nemulțumit de această regulă impusă de FRF. Ciprian Marica declara în mai 2022 că această cerință a dus la scăderea nivelului de performanță în acest sport.

„Ne mințim cu regula asta (n.r. U21). Nu sunt de acord cu ea! Să vină domnul Burleanu și să ne arate câți jucători au crescut, ce jucători au fost vânduți, ce profit a fost. Joacă de multe ori doar pentru că are vârsta. Vedem că jucătorul este aruncat după ce nu mai este eligibil. Nu mai contează! Credeți-mă, e un circ maxim!

Nu poți să promovezi jucători pe merit, care trebuie să primeze. Ce beneficii a adus? Ai adus o generație bună la U21, ai mers bine cu ea, dar altceva? De când s-a introdus această regulă, nivelul a scăzut. Am văzut rezultatele cu echipe care nici nu știam cum se numesc”, spunea Ciprian Marica la acea vreme, conform ProSport Live.

În plus, în acest sezon, antrenorul celor de la CFR Cluj a criticat și el regula U21.

„Să îmi spună şi mie cineva ce beneficii a adus regula asta U21, că la naţională nu batem pe nimeni. Am fost peste tot în lumea asta, dar n-am văzut aşa ceva. Râde lumea de tine dacă aude”, a spus Dan Petrescu.

De altfel, patronul celor de la CSU Craiova, Mihai Rotaru, a afirmat recent că dorește ca această regulă să fie eliminată de urgență, la fel ca și cea care permite unei formații din play-out să dispute un meci de baraj pentru ultimul loc de calificare la cupele europene.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed